Și țara va fi întotdeauna mai importantă decât petrecerea

După un an, se pare că țara noastră nu este mai puțin polarizată politic. Simțul meu este că oamenii au fost întotdeauna împărțiți politic, dar epoca rețelelor sociale și a unui ciclu de știri de 24 de ore doar amplifică lucrurile și le face să pară mai rău decât sunt de fapt. O privire superficială asupra istoriei lumii ne spune cât de împărțite au fost societățile din timpuri imemoriale – cu segmente de populație având întotdeauna idei și viziuni diferite asupra lumii. Acesta este ceva care se adaugă la electricitatea vieții și, unul, cred că lumea ar fi un loc foarte plictisitor dacă toată lumea ar gândi exact la fel! La urma urmei, majoritatea dintre noi avem membri ai familiei foarte apropiați care votează în moduri complet diferite de noi, dar asta nu înseamnă că îi iubim mai puțin sau îi lipsim de respect din cauza asta. Uneori, cu toții trebuie doar să ne liniștim puțin și să putem spune pur și simplu: „Opiniile tale sunt diferite de ale mele, dar le respect totuși” – după aceea poți oricând să-ți spui propriul punct de vedere într-un mod calm și manieră respectuoasă.

Mă consider la mijlocul drumului când vine vorba de politică și consider că este cel mai eliberator sentiment. Sunt cineva care, desigur, mi-ar putea schimba fidelitatea partidului într-un ritm de inimă dacă aș simți vreodată un candidat bun și dinamic cu ideile potrivite. În Regatul Unit, am fost un uriaș susținător al lui Tony Blair (laborist / democrat) și apoi am trecut la David Cameron (conservator / republican) – pur și simplu pentru că am crezut că sunt cei mai buni lideri cu ideile potrivite pentru țară. Ultimele alegeri naționale fiind prima mea votare ca cetățean american, nu am ezitat să mă înregistrez ca independent. Nu mi-ar păsa mai puțin din ce partid vine un candidat, atâta timp cât am crezut că au un manifest bun pentru localitate, stat sau țară – și, bineînțeles, adevărul să fie spus, cele mai bune politici pentru mine personal (suntem toate animalele egoiste până la urmă). Loialitatea este o trăsătură bună, dar sunt un pic nedumerit de oamenii care spun că vor vota întotdeauna pentru un anumit partid indiferent de ce. Puteți chiar să puneți un cimpanzeu antrenat pentru a reprezenta acea petrecere – și tot așa ar face! Oamenii care sunt convingători și așa-numiții alegători „swing” decid alegerile, iar candidații politici sunt mai predispuși să se pândească și ei, să-și judece voturile.

Am fost mult mai partizan la începutul anilor ’20, dar de atunci, am realizat că majoritatea chestiunilor politice ale partidului sunt complet greață, iar indivizii extrem de partizani de pe ambele părți sunt în mod regulat ipocriți în punctele lor de vedere (indiferent dacă au sau nu înțelegerea să recunoască aceasta). Desigur, avem nevoie de partide politice în orice democrație, dar jocul și mentalitatea de drum slabă pe care politica partizană o forțează adesea asupra participanților săi este trist de văzut. Am scris despre câtă ipocrizie există acolo. De exemplu, știu câțiva liberali foarte auto-profesați, care, când îi cunoașteți, sunt cei mai necarabili și mai generoși oameni pe care i-ați putea întâlni vreodată. În schimb, știu niște oameni extrem de conservatori care se autoproclamă, care, atunci când îi cunoașteți, sunt atât de generoși încât nici măcar nu ar visa să meargă de o persoană fără adăpost fără a le oferi o sumă generoasă de bani. Pe de altă parte, cunosc câțiva oameni cu adevărat conservatori care au valori și angajamente familiale foarte îndoielnice față de soții și copiii lor și unii oameni extrem de liberali care au cele mai uimitoare valori familiale pe care ți le-ai putea imagina vreodată. De aceea, cred că o etichetă politică sau o loialitate este un lucru simbolic, care nu spune absolut nimic despre caracterul cuiva.

Există două standarde uimitoare pe ambele părți ale culoarului politic, în special la margini. Când se întâmplă ceva care ți-ar atrage mânia dacă „cealaltă parte” ar face-o, dar rămâi tăcut când este „propria ta parte”, ceva este foarte greșit. Acest fenomen poate fi uluitor pentru a urmări desfășurarea. Cu câteva săptămâni în urmă, în urma oribilului atac de la Las Vegas – stânga a sărit imediat în cărucior și și-a prezentat ideea și a fost acuzată instantaneu de dreptul de a politiza o tragedie. Apoi, săptămâna trecută, în urma teribilului atac terorist de la New York, dreapta a făcut imediat același lucru și a fost acuzată de stânga pentru, ghici ce – politizarea unei tragedii.

Mass-media senzaționalistă de astăzi își asumă cu siguranță vina semnificativă pentru aprinderea flăcărilor și a jucat un rol instrumental în crearea situației pe care o avem astăzi. Se pare că scapă mai mult de sub control tot timpul. Când pornesc știrile, vreau să mă uit exact la asta: știri – nu piese foarte opinionate. De exemplu, nu sunt un fan al președintelui Trump, dar un exemplu recent ar fi controversa cu privire la modul în care a abordat apelul de condoleanțe adresat familiei sergentului David Johnson, după moartea sa tragică din Niger. Până acum, știm cine este președintele și cum tactul și compasiunea nu sunt punctele sale forte (probabil că știm cu toții oameni de acest fel și în viața reală, care pur și simplu nu au această trăsătură). Cum mă poate gândi cineva cu mintea dreaptă că președintele s-a ridicat în mod deliberat dimineața pentru a răni acea familie este dincolo de mine. Există o mulțime de știri valide și legitime pentru care îl critică pe președinte, dar acest lucru nu părea unul dintre ei (nu contează intriga politică pe care o cunoscută congresistă anti-Trump tocmai s-a întâmplat să o asculte într-o conversație foarte personală). Cu toate acestea, povestea a fost tencuită peste tot în știri și a dominat ciclul de știri timp de câteva zile.

Pentru a-și duce acasă punctele politice, există multe persoane, în special pe rețelele de socializare, care se grăbesc să folosească cuvinte extremiste pentru a-și eticheta adversarii politici. În prezent, președintele Trump este etichetat în mod regulat drept „nazist” de către dușmanii săi. Ca cineva care a citit o mulțime de cărți, a urmărit multe documentare și filme și a vorbit cu mulți supraviețuitori ai celui de-al Treilea Reich, inclusiv la Auschwitz la începutul acestui an – o experiență sumbră și îngrozitoare despre care am scris – formând în jurul cuvântului „nazist „atât de ușor este o insultă grosolană pentru mulțimea de oameni care au experimentat de fapt ororile epocii. În mod similar, când președintele Obama era în funcție, am avut o mișcare de opoziție la fel de radicală – Tea Party (amintiți-vă de a treia lege a lui Newton: pentru fiecare acțiune, există o reacție egală și opusă). Oponenții săi s-au grăbit să-l eticheteze drept „comunist” sau ce este suga norm „marxist”, un termen care este un afront pentru milioanele de victime reale ale ideologiei respective.

Adevărul este că ființele umane sunt egoiste prin natură și căutăm întotdeauna confirmarea propriei noastre viziuni asupra lumii (toți suntem vinovați de asta). De asemenea, întotdeauna facem în primul rând ceea ce este mai bine pentru noi înșine. Suntem intens tribali, avem o nevoie profundă de a ne forma „triburile” și de a vedea cealaltă parte ca un „dușman”. Era adevărat în zilele omului de peșteră și este adevărat și astăzi ca parte integrantă a ADN-ului nostru uman. Pur și simplu avem mai multe puncte de desfășurare pașnice pentru aceasta decât am avut odată (inclusiv arene sportive!). S-ar putea să locuim în case de lux din burburi, să purtăm haine de designer și să purtăm cel mai recent smartphone – dar, în adâncul interior, avem încă exact aceleași instincte ca strămoșii noștri cavernari.

De ce este important acest lucru? Pentru că atunci când noi, ca oameni, realizăm această dorință profundă în noi de a face parte întotdeauna dintr-un trib și de a lupta cu celălalt, vom fi cu un pas mai aproape de a recunoaște inutilitatea acestuia și, de asemenea, capcana în care cădem. Nu se termină niciodată, vor exista fracțiuni în cadrul fracțiunilor, dezacorduri nesfârșite și așa mai departe. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fii pasionat de punctele tale de vedere, ci înseamnă doar că acestea sunt doar acestea: punctele tale de vedere. Este probabil ca persoana care stă lângă tine să aibă o altă viziune asupra lumii. Ceea ce trebuie să se întâmple este să lucrăm împreună cu toată lumea și să căutăm acel ingredient cheie al unei vieți de succes: compromisul. Acest lucru ar trebui să se întâmple întotdeauna cu dezbateri sănătoase și spirituale într-o țară liberă.

Este suprem în egoism, iar unii ar putea susține lipsa de patriotism, să aibă filosofia „țara mea este grozavă doar atunci când face ceea ce vreau și se conformează politicii mele”. Țara este mult mai mult decât evenimentele trecătoare ale zilei sau orice lider trecător care nu va fi la putere după câțiva ani.

Există mult prea mulți oameni care sunt pregătiți să pună politica mai presus de țară. Două exemple recente ar fi persoanele din Regatul Unit care au votat împotriva Brexitului și aplaudă că Marea Britanie se descurcă prost în negocierile cu Uniunea Europeană sau doresc ca economia Regatului Unit să eșueze sau americanii care sunt pregătiți să vadă un adversar străin, Rusia, ca un „ prieten “în lumea lor extrem de polarizată … atâta timp cât le poate ajuta partea lor.

Eu spun nu că ești partizan orb. Sunt fericit că sunt cât se poate de independent, privesc lucrurile cât mai obiectiv și pot numi întotdeauna o pică pică. Voi înveseli această țară indiferent cine este la putere. Mă bucur când Dow crește, indiferent cine este la putere. Sunt fericit când economia crește și șomajul scade, indiferent cine este la putere. Sunt fericit când americanii primesc îngrijiri medicale mai bune, indiferent cine este puterea.

Pentru că practicitatea este mai importantă decât ideologia. Rezultatele sunt mai importante decât ideile. Și țara va fi întotdeauna mai importantă decât petrecerea.

Suneel Dhand este medic și autor în medicină internă. Este fondatorul, DocSpeak Communications și cofondator, DocsDox. El blogează pe site-ul său auto-intitulat, Suneel Dhand.

Această postare a apărut inițial pe KevinMD.

,

În aprilie, Colegiul American al Medicilor (ACP) a lansat un document de poziție intitulat „Punerea pacienților în primul rând prin reducerea sarcinilor administrative în îngrijirea sănătății”, publicat în Annals of Internal Medicine. Lucrarea, care face parte din inițiativa ACP’s Pacients Before Paperwork, este o privire atentă asupra multor sarcini administrative cu care se confruntă medicii în fiecare zi. Prezintă un cadru pentru evaluarea acestor sarcini și solicită planurilor de sănătate, autorităților de reglementare, furnizorilor și altor persoane să ia în considerare acest cadru atunci când impun noi cerințe medicilor.

Acest document nu este un „Iad, nu!” declaraţie. Solicită părților interesate să colaboreze cu medicii pentru a evalua povara fiecărei sarcini administrative, să ia în considerare alternative mai puțin împovărătoare (sau să elimine sarcinile cu totul) și pentru sarcinile care sunt implementate, să exploreze modalități de a minimiza impactul negativ asupra medicilor și a pacienților acestora.